A San Rocco

Oh chi festa oh chi splendore
e chi ssi ha in questa città.

E sentiti oh vui cristiani
e ch’io vi viagnu a racconta.

Ca Santu Ruaccu hù statu carceratu,
stezze cinc’anni a li carciari scuri.

D’amici e di parianti abbandunatu,
di la Toscana e hù perseguitaci.

Di quelli brutti e ‘mpami assai crudeli,
dicìanu ca la peste ‘nd’hai portatu.

Ruaccu Santu rispundiu
io su mandatu di l’Alto Dio.

E pè sanare a questi malati

tutta la peste e mmi la cuagghjiu io.

Lu tirannu rispundiu
ca tu si ‘mpamu chjùi di tutti.

Ca s’iari viaru mandatu di Dio
sanavi la piaga e chi a la gamba puarti.

E pigghjiati e ligatilu horte
e mentitilu ‘ncriminale.

E pè castiju di la sua vera muarti
e non ‘nci dati pane a mangiare.

Ruaccu Santu teneva nu cane
mandatu di Dio esso Onnipotente.

Quandu suo zziu andava a mangiare
lu pane pigghjiava di supa la menza.

E lu pigghjiava e cu nna vera fede
e pè cibbare lu pallagrinu.

Quandu suo zziu lu vinna appurare
iju ‘ncaserma vozze andare.

Dimmi tu oh pallagrinu
e dimmi tu cuamu ti chjami.

Io su Ruaccu di la Francia
e di Firenze di Pompilier.

Higghjiu di principi e niputi di cavaliari
tuttu lu mundu lu vozze girare.

E ssi non cridi a la mia vera vuci,
guardami ‘mpiattu ca puartu la cruci.

Quandu suo zziu la cruci abbistau
e di luntanu si ‘ndinocchjau.

E cercandu lu suo perdono
e Ruaccu Santu lu perdunau.

Lu perdunau e ggià pè cuam’era
Dio mu ‘ndi scanza di lu colera.

Lu perdunau e cu nna vera fede
e Ruaccu Santu lu pallagrinu.

Blog webekm.com the ekm.